McCann PR intră pe nișa comunicării sportive

McCann PR România anunță lansarea unui nou departament în cadrul agenției, McCann PR Sport Division. Acesta va fi coordonat de Teodor Hedeșiu, PR Manager @ McCann, și va oferi consultanță strategică și servicii de comunicare în domeniul reprezentării sportive.

Ce-i drept, McCann a mai intermediat niște proiecte pe această nișă – comunicarea turneului de tenis din circuitul ATP “BRD Năstase – Țiriac Trophy” reprezentarea jucătorului Horia Tecău, consultanță strategică de comunicare pentru COSR, realizarea de activări de PR si evenimente în cadrul BRD Bucharest Open, gestionarea relației cu presa și a canalelor de social media pentru jucătoarea profesionistă de tenis Simona Halep, organizarea de evenimente în cadrul proiectului Cupa Coca-Cola.

Sportul a fost și va rămâne un domeniu care naște pasiuni adevărate. Iar când ți se dă ocazia să duci mai departe lecțiile pe care ți le oferă, nu stai pe gânduri și te apuci de treabă. Și nu oricum; recunoscător pentru privilegiul de a lucra cot la cot cu actualii și viitorii campioni ai României. Sunt nerăbdător și încântat ca, alături de întreaga echipă, să punem în joc toate cunoștințele dobândite în toți acești ani de când activăm în industria comunicării.”, a declarat Teodor Hedeșiu, Coordonator McCann PR Sport Division.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *