43 de ani de la inaugurarea Muzeului Național de Istorie a României

Vineri, 8 mai 2015, s-au împlinit 43 de ani de la inaugurarea Muzeului Național de Istorie a României. Crearea acestui muzeu a fost o provocare pentru autorităţi, dar şi pentru specialişti, deoarece a reprezentat o proiecţie, mai concentrată, a întregului sistem al muzeelor de istorie din ţară.

Scurt istoric


În anul 1968 s-a creat cadrul legal corespunzător pentru organizarea Muzeului Naţional de Istorie. Prin Hotărârea nr. 1448/1968 din 03/07/1968, Consiliul de Miniştri al Republicii Socialiste România decidea înființarea muzeului

Pe 20 martie 1970, apărea noua (şi ultima) „Hotărâre a Consiliului de Miniştri al Republicii Socialiste România privind înfiinţarea de Muzeului de Istorie al Republicii Socialiste România”, care stabilea și componența Comisiei de Organizare, al cărei președinte era academicianul Constantin Daicoviciu. S-a început amenajarea Palatului Poştei în ritm accelerat şi, doi ani mai târziu, pe 8 mai 1973, era deschis pentru public cel mai mare muzeu de istorie din România.

1972 : Inaugurarea Muzeului de Istorie a RSR

Primul colectiv de specialişti, iniţial detaşaţi, apoi transferaţi „în interesul serviciului” la muzeu, era format din: Sarafolean Gavrilă  – şef secţie, Chiţescu Lucian – şef  secţie, Leahu Valeriu – şef secţie, David-Ţeposu Lucia – şef secţie, Vâlcu Gheorghiţă – muzeograf principal, Ştefănescu Liviu – muzeograf principal, Popescu Elena – muzeograf principal, Burda Ştefan – muzeograf principal, Ilincioiu Ion – muzeograf principal, Ligor Alexandru – muzeograf principal și Chivulescu Emilia – secretar dactilo.

Expoziţia de bază a fost încă de la început împărţită pe secţii, pentru fiecare secţie existând o comisie de specialişti însărcinată cu analiza tematicii :

  • Comisia de specialişti pentru secţia de istorie medie: prof. univ. dr. Gheorghe Ştefan, prof. univ. Mihai Berza, Octavian Iliescu, prof. univ. dr. Ion Ionaşcu, dr. Constantin Şerban, dr. Ştefan Olteanu, Lucian Chiţescu);
  • Comisia de istorie modernă: prof. univ. dr. C.C. Giurescu – preşedintele comisiei, dr. Cornelia Bodea, membru, dr. Dan Berindei, membru, dr. Vasile Netea, membru, Elena Pălănceanu, secretar, Ion Ilincioiu, secretar);
  • Comisia de specialişti de pe lângă Tezaurul istoric: acad. Andrei Oţetea – preşedinte, Corina Nicolescu, Alexandrina Alexandrescu, Ecaterina Dunăreanu–Vulpe, Octav Iliescu, Bucur Mitrea, Xenia Ghica – arhitect, Viorica Caşoianu – arhitect, Mircea Sfârlea, Ştefan Burda, Radu Florescu, Mircea Neicov – Departamentul Cultelor, Nicolae Vlasa – Muzeul de Istorie Cluj;
  • Comisia de Istorie Antică: Emil Condurachi – preşedinte, Ion Ardeleanu, Petre Alexandrescu – cercetător principal la Institutul de Arheologie, Hadrian Daicoviciu – director adjunct Muzeul de Istorie a Transilvaniei, Nicolae Lupu – decanul Facultăţii de Istorie și Filozofie Sibiu, Xenia Ghica – arhitect, Adrian Rădulescu – director Muzeul de Arheologie Constanţa, Lucia Ţeposu – şef Secţie Istorie Antică Muzeul Naţional de Istorie);
  • Comisia de Istorie Contemporană (Aron Petric, Titu Georgescu, Banyai Ladislau, Şerban Cioculescu, Ion Ardeleanu, Vasile Arimia, Carol Gölner, Victor Axenciuc, Constantin Mocanu, Gavrilă Sarafolean, arh. Dumitru Stănescu).
1981 : Președintele FRG, Karl Karstens, la MIRSR

Organizarea expoziţiei permanente a presupus amenajarea, proiectarea şi realizarea a 55 de săli de expunere cu o suprafaţă expoziţională de 15 000 m2; au fost instalate 1 500 sisteme de expunere în care au fost expuse cca. 50 000 de valori de muzeu; au fost întocmite 300 de texte explicative de săli şi vitrine; au fost alcătuite 64 hărţi, 80 de grafice și 9 000 de etichete.

Prima formă a expoziţiei permanente a fost organizată în 40 de zile! S-a lucrat aproape zilnic câte 14-16 ore. Expoziţia de bază a Muzeului de Istorie a R.S.R., aşa cum a rezultat, era întinsă în 50 de săli, la care se adăugau Cabinetul Numismatic, Lapidarium-ul şi Tezaurul Istoric. La etajul al doilea a existat, pentru scurt timp, expoziţia de artă medievală românească.

Regimul comunist a privit muzeul ca pe un instrument al propagandei şi, odată (sau mai ales) cu realizarea Expoziţiei Omagiale (1978), ca pe un pilon de bază în cadrul mecanismului cultului personalităţii lui Nicolae Ceauşescu. Urmărind istoria acestei instituţii în anii comunismului găsim suficiente dovezi care să ne convingă atât de rolul său de instituţie muzeală de prim rang, dar şi de cel de organism bine „încorsetat” în chingile ideologiei „Epocii de Aur”.

Muzeul Naţional de Istorie a României continuă să fie este una dintre instituţiile reprezentative ale culturii româneşti, deţinând un fond foarte valoros de bunuri de patrimoniu mobil care ilustrează toate perioadele semnificative din trecutul poporului român, cât şi din vremea unor civilizaţii care au existat în vechime pe actualul teritoriu al ţării noastre.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *