MNIR este prezent pentru prima dată la Bookfest

Muzeul Naţional de Istorie a României bifează prima prezență la Bookfest. La standul muzeului cu numărul C53 (Pavilionul C4) puteți găsi cărți de specialitate şi cataloage ale marilor expoziţii organizate în ultima perioadă – cum ar fi “Comorile Chinei”, “Aurul şi Argintul antic al României”, “Imaginând Balcanii”, “Haina îl face pe om. Şase secole de istorie vestimentară”, dar şi suveniruri şi cărţi poştale.

Muzeul va lansa și două volume „Capodopere din colecţia Muzeului Naţional de Istorie a României, 2013″ şi „Anuarul Muzeului Naţional de Istorie a României, a XXV-a ediţie”, în prezenţa domnilor prof. univ. dr. Andrei Pippidi ( Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti), dr. Petre Guran (cercetător științific, Institutul de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române) şi dr. Cornel Ilie (coordonatorul Secţiei Patrimoniu din cadrul MNIR).

2019 capodopere din patrimoniul României

MNIR pregătește, împreună cu celelalte muzee din țară, proiectul „2019 capodopere din patrimoniul României” :

„Am dori ca în 2019, atunci când România va exercita, pentru prima oară, preşedinţia prin rotaţie a Uniunii Europene, muzeele şi colecţiile noastre să realizeze un site, un CD-ROM şi o suită de volume, care să prezinte o parte din capodoperele patrimoniului nostru cultural, înţeles în integralitatea sa – de la cel arheologic, istoric, artistic, etnografic, până la cel legat de istoria naturală. Sperăm să adunăm laolaltă cât mai multe din capodoperele patrimoniului cultural naţional, care să reprezinte, în acelaşi timp, tot atâtea căi prin care România se prezintă în faţa Continentului şi a Lumii, în toată diversitatea şi bogăţia ei culturală.”Publicatii-MNIR_Bookfest2014.jpg

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *