Conferinţa publică „Dincolo de strălucirea aparentă – Vechiul aur şi argint al României din perspectiva unor cercetări recente”

Cei de la Muzeul Naţional de Istorie a României organizează miercurea aceasta a doua conferință din seria „Historia Viva” – „Dincolo de strălucirea aparentă – Vechiul aur şi argint al României din perspectiva unor cercetări recente”. Evenimentul  începe la ora 11.00 și va avea loc la sediul MNIR, etaj II, sala Mihai Viteazul (corp Stavropoleos).

În cadrul evenimentului vor fi susținute două comunicări : Argintul antic în spațiul extracarpatic: pumnalul de la Poduri, tezaurul de la Perșinari, discul de tip Vălčitrăn din județul Dolj, mormântul princiar de la Agighiol (domnul dr. Bogdan Constantinescu, cercetător ştiinţific principal, Institutul de Fizică şi Inginerie Nucleară “Horia Hulubei”) și Aurul și argintul dacic în lumina analizelor atomice și nucleare (domnul dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu, director general al MNIR) :

Extraordinarul progres tehnologic din ultima jumătate de secol, ca și noul climat politic din România și țările din jur au făcut posibile atât crearea unor echipe multidisciplinare, specializate pe cercetarea aurului și argintului vechi, cât și accesul la marile colecții de arheologie și geologie, care păstrează piese de aur și de argint realizate de vechii locuitori ai spațiului românesc din mileniul al V-lea a.Chr. până în pragul epocii medievale, la arhivele istorice, precum și la posibilitatea de a analiza rapid și relativ ieftin, cantități mari de eșantioane de minereuri de aur și argint, de aur primar și aluvionar, dar și piese finite din metale prețioase.

Aplicarea unor tehnici analitice, iniţial dezvoltate în domeniul ştiinţelor materialelor (tehnici bazate în principal pe fenomene fizice şi chimice), în studiul obiectelor de artă şi arheologice oferă istoricilor şi arheologilor informaţii cantitative care pot fi de folos în înţelegerea societăţilor din vechime.”

AFIS_Conferinta_Historia-Viva_12.03.2014_MNIR.jpg

cdp

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *