Expoziție despre Al Doilea Război Balcanic la MNIR

Cred că v-am mai spus eu cât de mult îmi place mie istoria (asta nu din generală când proful ne punea să copiem lecția și noi făceam concurs cu tema „cine copiază cel mai mult din lecție”). Dar bine că mie și așa mi-a plăcut istoria.

Așa că în perioada 8 august – 15 octombrie 2013 bucureștenii sunteți invitați la o expoziție pe tema celui de-al Doilea Război Balcanic și conferinței de pace de la București care a urmat. Vizitatorii pot vedea o serie de documente cu semnătura regelui Carol I, fotografii şi cărţi poştale, note, telegrame și scrisori care fac referire la lupta diplomatică dinainte, din timpul și de după terminarea războiului și încheierea păcii. Vor mai fi expuse și planuri de campanie, hărți operative sau rapoarte militare din timpul campaniei.

Pe lângă cele menționate mai sus, mai putem vedea și cărțile, extrasele din presă, scrisorile sau afișele (de unde ne vom face o idee despre atitudinea oamenilor și starea lor de spirit  ciu privire la acele evenimente. De menționat că materialele provin de la  Serviciile Județene ale Arhivelor Naționale (Argeș, București, Botoșani, Brașov, Bistrița-Năsăud, Buzău, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Galați, Giurgiu, Ilfov, Ialomița, Iași, Neamț, Olt, Prahova, Vrancea și Vaslui).

Expoziția este realizată în colaborare cu Arhivele Naţionale ale României, Arhiva Ministerului Afacerilor Externe, Serviciul Istoric al Armatei, Arhivele de Stat ale Bulgariei, Arhivele Istorice Militare Bulgare, Arhiva Naţională de Filme. Despre programul de vizitare vă spun că acesta va fi de miercuri și duminică între orele 10 și 18.

cdp

AFIS EXPO_1913. AL DOILEA RĂZBOI BALCANIC ȘI PACEA DE LA BUCUREȘTI_MNIR2013

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *