Articol à la bloguluotravă

Era seară. Dar parcă se făcuse instant dimineaţă când te-am văzut în rochia semi-transparentă intrând în sufletul meu. Picătura de apă care se scurgea odată de pe marginea paharului Berzelius a stat în loc. Simțeam cum ploaia de afară deraia și cum sunetul picăturilor care cădeau pe Merțanul vecinului măreau intensitatea sentimentelor tale. Cum dimineața iesea la suprafață și soarele usca pământul rece și plumburiu, cum o văzusem goală – pe tine și sticla de rachiu.

Cum umbra bicicletei parcată pe stradă se transforma îm umbra ta, cum ți-am dat like pe Facebook la fotografia ta. Mă gândeam la…la noi pe malul Herăstrăului, la clipele minunate și la sucurile artificial colorate. Mergem spre casă cu inima-n dinți, cu pletele și cu blugii mei cei strimți și mă gândeam la ființa ta. În fața mea, un cuplu de bătrânei care își manifestau ultimele scântei ale dragostei care i-au purtat prin viață. Realizez că dragostea nu are sfârșit, picăturile de apă nu au hârâit și tu nu ai pe nimeni de iubit. Pe scara blocului gri, pe treptele bătute de atâția pași și tot atâtea sentimente, pe balustrada roasă de anii care au trecut … pe preșul ușii erai tu.

Mă așteptai în aceleași haine de acum 2 ani când prima dată ne-am cunoscut – nemachiată și cu părul parcă răvășit de durerea despărțirii noastre. Eu stăteam ca o statuie în fața ta, privindu-te în toată frumusețea ta, admirându-te cu toată ființa mea. Razele de soare îți aprindeau părul castaniu și buzele roșii ca roșia păreau atât de suculente. Mă apropiam de tine încet, cu trandafirul în mână și cu punga în care era o cutie de smântână.

M-am trezit dintr-odată. A fost doar un vis – vis pe care aș vrea să-l am în fiecare noapte.

images

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *